Weblog

Cimitirul a ramas in acelasi loc, dupa cutremurul de aseara. Poate ca unii morti s-au rasucit putin in morminte... unii de teama, unii doar sa se dezamorteasca un pic, unii doar ca sa-i arate Domnului, ca sunt inca vii...

De ce nu sunt stele pe cer? Le-a furat corbul acela care sta acum intr-un picior pe cruce si o priveste pe Laetitia...

Laetitia, e o fata mica de statura, cu ochii gri, si cu parul de culoarea graului..., nu-i este frica deloc de intuneric, si nici de cimitirul sinistru adormit in noapte... in care acum, se plimba cautand mormantul mamei sale...

Cu pasii greoi, strivea buruienile iesite la marginea mormintelor, mergea incet, si cizmele sale negre si vechi din piele de bou erau umezite de bruma toamnei care statea la gatul firelor de iarba... Mama sa, dormea la cativa pasi mai incolo, dormea de ceva timp, stiu ca Laetitia nu avea aceeasi pereche de cizme cand a adormit maica-sa, atunci avea acele sandalute roz, pe care i le stergea bunicul ei in fiecare dimineata inainte sa plece sa scoala.

S-a dus copilaria, s-au invurtit acele ceasului de m-au ametit complet, s-au schimbat timpurile, in schimb Laetitia doarme tot cu mine in brate... Deci inca nu sunt singur... Deci exist... Dar Laetitia? Si ea exista, acum se afla in fata mormantului mamei sale si vorbeste cu ingerul buimac ce se afla intins pe mormant...

Laetitia: Unde-i mama? pot sa vorbesc cu ea?
Ingerul: Nu.
Laetitia: Cerul mi-a spus ca azi pot sa vorbesc cu ea, dupa atatia ani...
Ingerul: Nu, azi nu se poate. Cine ti-a spus ca azi poti vorbi cu ea?
Laetitia: Cerul...
Ingerul: Ahh, imi pare rau sa-ti spun, dar Cerul nu mai exista...
Laetitia: Cum asa?
Ingerul: Nu mai exista... s-a terminat, a cazut... si s-a spart... Dar ce atarna la tine in mana?
Laetitia: Un cadou pe care mi l-a dat mama cand aveam 6 ani. Asculta.Tu nu stii cand pot sa vorbesc cu mama?
Ingerul: Stiu... imi pare rau dar, Niciodata...!!!
Laetitia (plangand): Nu se poate asa ceva, trebuie sa vorbesc cu ea... trebuie neaparat sa vorbesc cu ea... Mi-a spus inainte sa se culce ca intr-o zi, sa vin la ea, sa-mi explice ce se intampla cu mine atunci cand voi simti o caldura inauntru care ma frige, ma frige... pana incep sa transpir, si ametesc, si ametesc si cad... si visez... Mi s-a intamplat asta ieri...
Ingerul: Imi pare rau, dar mama ta nu mai este aici... Te rog sa pleci acum, ca altfel o sa-ti fie rau...
Laetitia: Tu nu-intzelegi... Trebuie sa vorbesc cu mama... E important...

Ingerul a devenit din ce in ce mai transparent, pana a disparut...
Din nou linistea s-a asezat pe crucile de lemn, numai cate un greiere amorezat se mai gasea sa arunce cu ecouri spre urechile micute ale fetei...
Laetitia s-a apropiat si mai mult de mormantul mamei sale, s-a asezat pe el... si a inceput sa bata cu pumnii in pamantul uscat care i se lipea de pielea dosului palmei transpirate... Si-si striga mama, implorand-o sa o asculte...
Cadoul de la mama sa, era abandonat, ii daduse drumul din mana la marginea mormantului...

Ce se intamplase de fapt, mama Laetitiei i-a spus ca intr-o zi, cand va simti acea caldura inauntru, care frige si frige de incepi sa transpiri si cazi, si ca apoi visezi..., sa vina la ea, ca sa-i spuna ce se intampla de fapt... sa-i explice fetitei ca asta este de fapt -iubirea-...
Laetitia s-a indragostit...nu stia, dar mama sa nu mai era sa-i explice, Tatal? Nici macar nu-l cunoaste... Prieteni? In satul din care venea, toti copii aveau bani si erau plecati sa invete la oras... Singurul lucru pe care-l avea, era acel cadou de la mama sa de care nu se despartise niciodata...

Laetitia, epuizata, s-a ridicat de pe mormant, vazand ca nimic nu se intampla dupa ce a incercat insistent sa o trezeasca pe mama sa...

S-a ridicat si a plecat... Ce pacat, cand cineva iubeste si nu stie de fapt ce se intampla cu el... cine o s-o invete pe ea iubire? cine? A plecat, a disparut in noapte, cu lacrimi in ochi... Cadoul? l-a uitat langa mormant, prima oara din viata ei cand s-a despartit de el... eu, el, eu, el ,eu, el, eu, el ,eu... da, de mine, eu eram cadoul... eu eram ursuletul din plus pe care i l-a facut cadou mama sa cand avea sase ani... eram eu...acum cu fata-n jos, cu nasul in iarba, si asteptam ca ea sa-si aduca aminte de mine, sa se intoarca sa ma ia, si sa ma duca acasa la mine - in bratele sale...
Dar Laetitia avea alte probleme acum, nu credeam sa se mai intoarca...eu ma simteam cel mai singur ursulet de plush... din lume... in plus mi-era si frica... de intunceric, de cimitir, de morti, de cruci si de ingeri...

Si cum stateam cu capul in jos si cu nasul in pamant, am simtit o mana rece ca gheata, infipta in gatul meu... Nu puteam sa intorc capul, eram prins ca intr-un cleste, nu stiu cine era... Ingerul? Nu, imposibil, ingerii cand dispar, dispar pentru totdeauna... sa fi fost mama Laetitiei care a venit sa-si recupereze cadoul pe care i l-a oferit ficei sale??? Nuuu, mama sa era o femeie blanda, asta sigur nu era mana ei, care ma strangea din ce in ce mai tare... era o mana aspra, cu putine degete... si unghii lungi, la fel ca niste ghiare... negre, si aspre... la naiba, era corbul si a venit sa-mi manance ochii...

:((

Laetitia, ma iubeste!!!

Dar macar au aparut din nou stelele pe cer... AM avut curaj, nu???